Votează
Time Zone Clock
13:35:33  Athens
13:35:33  Budapest
13:35:33  Bucharest
13:35:33  Vienna
13:35:33  Prague
13:35:33  Rome
13:35:33  Brussels
13:35:33  London
13:35:33  Madrid
13:35:33  Lisbon
EU webcam
Țările membre UE
Caută

2016.03.21

Apel pentru proiecte de infrastructură enegetică transeuropeană

Comisia Europeană a lansat pe 18 martie primul apel de propuneri pentru proiecte de infrastructură energetică transeuropeană din 2016, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE). Statele membre au la dispoziție un buget de 200 de milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere care vor contribui la eliminarea izolării energetice și a blocajelor din calea finalizării pieței interne în domeniul energiei.

Cu ocazia publicării apelului de propuneri, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, a declarat: "Investim fondurile Uniunii acolo unde acestea sunt atât de necesare și unde vor aduce cele mai mari beneficii. Consumatorii europeni vor beneficia de un sistem energetic la nivel european modern și fiabil. O piață internă funcțională în domeniul energiei este un element esențial al Uniunii noastre energetice."

Pentru a putea depune o cerere de finanțare, un proiect trebuie să fie înscris pe lista celor de interes comun. O listă actualizată a fost publicată în luna noiembrie 2015 și conține 195 de proiecte, printre care cele de interconectare România – Bulgaria, de transport gaz pe coridorul sudic (din Grecia până în Ungaria și în sens invers, trecând prin România) sau de depozitare subterană a gazului (3 proiecte în județele Mureș și Suceava).

Termenul-limită pentru depunerea propunerilor este 28 aprilie 2016, iar decizia asupra proiectelor finanțate va fi luată până la finalul lunii iulie.

Context

Mecanismul pentru interconectarea Europei are la dispoziție 800 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură energetică în 2016. Fondurile vor acționa ca un catalizator pentru finanțări suplimentare de la investitori privați și publici. Prezentul apel de propuneri este primul din cele două prevăzute pentru acest an.

În cadrul precedentului apel, finalizat în ianuarie 2016, un proiect propus de România a obținut finanțare în valoare de 179 de milioane de euro.

Comisia Europeană- Reprezentanța în România-

http://ec.europa.eu/romania/news/18032016_apel_proiecte_infrastructura_energetica_transeuropeana_ro.htm

Calendar
Selectati o data
Găseşte-ne pe facebook
Centre ED
Link-uri utile
Nr. vizitatori
Tools services webmasters counters generators scripts tutorials free

© - Europe Direct Covasna, Europe Direct Sfântu Gheorghe 2011-2018 - All rights reserved